Pe munte

Când totul merge pe dos

Când: 25 Iulie 2015
Unde: munţii Ciucaş
Cine: eu şi Matei

 

E, n-a mers chiar totul pe dos, să nu dramatizăm prea tare. Deşi nu am mai ajuns în Penteleu, unde intenţionam să mergem împreună cu familia Munteanu – ei au păţit un necaz 🙁 şi nu au mai putut veni, iar noi, necunoscând zona, nu am vrut să mergem singuri – am revenit în Ciucaş dorind să petrecem două zile pe crestele acestuia.

 

Ştiţi cum e cu socoteala de-acasă şi cu cea din târg? Da? A fost valabil şi în cazul nostru, nu am reuşit să stăm cât ne-am propus din cauza accidentării suferită de Matei, minoră, dar suficientă cât să nu mai poată urca a doua zi. Copilu’, fă-te bine repede, că weekend-ul viitor vreau să urcăm din nou pe munte.

 

Traseu: cabana Muntele Roşu – fântâna profesorului Nicolae Ioan – cabana Ciucaş (bandă galbenă) – Şaua Tigăilor (cruce roşie) – vârful Ciucaş – Tigăile Mari (bandă roşie) – cabana Ciucaş (bandă roşie) – fântâna profesorului Nicolae Ioan – cabana Muntele Roşu (bandă galbenă)

 

 

Ca de obicei am plecat devreme din Bucureşti şi am ajuns la cabana Muntele Roşu pe la 9, iar traseul l-am început pe la 9:15. Am luat prima pauză la fântâna profesorului Nicolae Ioan – unde am ajuns după o oră – şi am alimentat cu apă. Tot aici am stat de vorbă cu un cioban care ne-a spus cu mândrie că are 10(!) câini şi că stâna lui se află ceva mai sus de izvor. Stâna am văzut-o la întoarcere, câinii – din fericire – nu. 🙂

 






 

După încă 40 de minute ajungeam la cabana Ciucaş. Aici, pentru prima dată, am făcut o pauză mai lungă în care ne-am hidratat corespunzător. 🙂 Nici nu am plecat bine de la cabană şi ne-am adus aminte că am uitat să mâncăm, aşa că am mai luat o pauză la micul lac de deasupra cabanei. Că tot veni vorba, zilele în care apa lăculeţului era albastră sunt de mult trecute … acum era maro închis, poate din cauza oilor sau a pârtiei de schi care se construieşte mai sus de cabană. 🙁

 











 

Aşa că, după o pauză de mai mult de o oră, am reînceput – fără nici un chef – ascensiunea spre vârf. Am ajuns repede la locul unde marcajele bandă şi cruce roşie se despart şi am luat decizia – proastă – să continuăm pe sub Tigăile Mari, deoarece nu mai făcusem niciodată traseul în sensul ăsta. Ei bine, traseul începe printr-o coborâre destul de pronunţată, aşa că am avut şi mai mult de urcat până pe vârf. Din fericire ruta aleasă e spectaculoasă, la fiecare pas Tigăile Mari ne atrag privirile.

 





















 

După încă aproximativ o oră şi jumătate ajungem în sfârşit în şaua Tigăilor, unde avem parte de spectacol: doi motociclişti făceau echilibristică pe culmea Bratocea. Chiar aşa bă, lăsaţi-o naibii de treabă … nici pe potecile înguste de munte nu scăpăm de motoare? 🙁

 














 

Am ajuns pe vârf după încă aproximativ o oră. Aici ne-am odihnit, am ronţăit câte ceva şi am vorbit la telefon cu mami şi cu Filip. Tot aici am căzut de acord că ni s-a cam făcut dor de Lacul Vulturilor şi de o tură prin Siriu … După 40 de minute am decis să începem coborârea.

 







 

După ce am depăşit băbuţele înţelepte, al căror număr tocmai a crescut(!), am avut parte de un al doilea spectacol, oferit de data asta de câţiva parapantişti. Eu am fost atât de încântat că le-am făcut poză dupa poză şi am cam pierdut noţiunea timpului … până s-a plictisit Matei şi a început să mă tragă de mânecă să mergem. 🙂

 


















 

Aşa că am băgat viteză până la cabana Ciucaş. Pe drum am fotografiat fauna locală. Tot în drum spre cabană cred că am trecut pe lângă cel puţin cincizeci(!) de oameni care plecau spre vârf … deşi nici echipamentul lor şi nici ora nu erau chiar potrivite. 🙁

 













 

Am continuat să mergem în viteză spre maşină, unde voiam să mâncăm tradiţionalele noastre paste şi să punem cortul. După un pic mai mult de opt ore de la începutul turei am ajuns înapoi la Muntele Roşu. Am schimbat bocancii cu adidaşii şi am mâncat paste cu brânză la maşină, după care am mers până la izvor să ne spălăm un pic. La întoarcere pe Matei a început să-l doară laba piciorului stâng 🙁 aşa de tare că începuse să şchiopăteze vizibil. Şi întrucât durerea nu voia să cedeze de loc am luat decizia să ne întoarcem acasă.

 

Deşi până la urmă multe lucruri au mers pe dos (am ajuns în Ciucaş deşi voiam să ajungem în Penteleu, am stat doar o zi, nu două, Matei s-a accidentat uşor, ne-am prăjit amândoi pe ceafă), am petrecut împreună o zi minunată în Ciucaş. În plus, branţurile cumpărate pentru bocancii lui sunt foarte bune, iar noi arătăm super cu bandanele pe cap. 🙂 Şi eu am devenit expert la Minecraft.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *