Când: 25 Iunie 2016
Unde: munţii Ciucaş
Cine: Maria, Marius, Matei şi eu
Împreună cu Marius am pus la cale o ieşire de o zi în munţii Ciucaş, aşa că prima tură cu cortul trebuie să mai aştepte puţin. Aşa că ne-am gândit să facem un traseu uşor, într-o zonă a Ciucaşului unde nu mai fusesem până acum.
Ajungem noi pe la 9:30 în poiana Văii Stânei după ce parcurgem un drum forestier care doar el singur ar fi meritat o poveste, facem o poză de grup care a ieşit neclară şi ne pregătim de drum.
Traseu: Poiana Valea Stânei – Cheile Văii Stânei – Curmătura Stânei (bandă albastră) – şaua Gropşoarele (triunghi roşu) – şaua La Răscruce (cruce roşie) – Cheile Pârâului Alb (triunghi galben) – Poiana Valea Stânei (triunghi albastru)
Prima bucată de drum e lejeră, se merge mult pe un drum forestier. Marius zici că-i arbitru de fotbal şi fluieră vesel tot drumul ca să-l avertizeze pe moş Martin să nu ne ţină calea. Traversăm de câteva ori apa şi în sfârşit ajungem la umbră, la intrarea în Cheile Văii Stânei.
Cheile sunt absolut spectaculoase … şi lungi. Pereţii de stâncă nu sunt înalţi dar unele pasaje sunt atât de înguste că cineva cu un rucsac mare ar putea avea probleme încercând să treacă prin ele. Ne-am udat puţin la picioare şi ne-am murdărit niţel, am escaladat câţiva buşteni şi am ajuns la capătul cheilor unde am făcut pauza de masă.
Continuăm, traseul nu e chiar floare la ureche, urcăm prin pădure deoarece nu mai putem continua prin albia râului şi începem să vedem soarele: ieşim în golul alpin!
Soare, mult soare şi privelişti de basm ne oferă poteca spre Curmătura Stânei. Mai o pauză, mai un fluierat, mai un cântecel şi încet-încet ajungem în şa. Ne bucurăm toţi când apare un mare nor alb.
Stăm vreo zece minute tolăniţi în iarbă, Marius prinde semnal şi dă un telefon, eu aprind o ţigară, copiii se joacă pe marginea lacului. Vorbim cu un nene care urca alene într-o căruţă trasă de un singur cal şi parcă ne pare rău că nu l-am întâlnit mai devreme, poate ne-ar fi luat şi pe noi în căruţă.
Ne ridicăm cu greu şi continuăm să mergem pe marcaj până într-un punct în care îl pierdem cu desăvârşire. Nu contează, noi îi dăm înainte la deal matematic pe Valea Stânii, pe un fel de panta prostului care a scos untul din noi. Din când în când mai aruncăm câte o privire spre Siriu, mi-ar face mare plăcere dacă anul ăsta am mai ajunge la Lacul Vulturilor.
Cu multe pauze şi poticneli a fost presărat drumul până în creastă, pe mine unul m-a extenuat. Am băut apă din frunzele unei plăntuţe care creştea pe sol şi am fost bucuros când norul, care nu mai era alb ci cenuşiu, a acoperit soarele. Am ieşit undeva la jumătatea distanţei dintre şeile Gropşoarele şi La Răscruce, cel puţin aşa zicea GPS-ul telefonului meu.
Am făcut o pauză lungă în creastă şi ne-am terminat mâncarea. Urcuşul spre şaua La Răscruce e uşor şi ne era cunoscut din tura anterioară. Am ajuns primul acolo, m-am uitat la ceas şi am luat-o din loc, în direcţia arătată de indicatorul din şa, pe o potecă inexistentă. Trăiască GPS-ul!
N-o să spun mare lucru despre traseul marcat cu triunghi galben care coboară spre Drumul Vânătorilor, doar atât spun: e cel mai sălbatic traseu marcat pe care am mers vreodată!
Poiana Pârâului Alb e foarte frumoasă, iar cheile sunt mult mai puţin spectaculoase decât cele ale Văii Stânei. De fapt, dacă nu mă uitam pe telefon, nici nu ştiam că intrasem în ele. 🙂
Traversăm poiana Văii Stânei în ritm de manele, mare petrecere mare la Casa Vânătorului! Trecem pe lângă păstrăvărie şi după nouă ore lungi ajungem la maşină, facem o nouă poză de grup, reuşită de data asta, bem câte o berică (şoferul doar o jumătate) şi o luăm din loc spre casă.
În încheiere o să spun că ăsta a fost unul din cele mai frumoase trasee pe care le-am făcut până acum. Eroina zilei a fost Maria, care a fost foarte curajoasă pe toată durata turei. Şi dacă vreodată om mai veni pe-aici, să ne-amintim să facem tura în sens invers, pare a fi mai uşor de urcat decât de coborât pe valea Pârâului Alb.
Super tura ati avut. Am fost de multe ori in Ciucas, inclusiv la remarcari :), dar mereu am ratat Cheile Vaii Stanei. Sper sa ajung cat de curand acolo.
Vă mulţumim şi vă urăm să ajungeţi cât mai curând în chei şi să povestiţi pe blogul dvs (pe care-l citim întotdeauna cu plăcere), dar nu în categoria “Viaţa bate filmul”!