Pe munte

Două zile în munţii Tătaru

Când: 13 – 14 Iunie 2015
Unde: munţii Tătaru
Cine: Radu, Andrei, Dan, eu şi tati

 

Prefaţă: excursia a fost planificată de tati şi de Dan, la o berică, acum aproximativ o lună, în timp ce eu, Andrei şi Andu vedeam, de ziua mea, un film la Plaza Romania.

 

Ziua 1: Lacul de acumulare Măneciu – Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii (cruce albastră)

 

 

Toată povestea noastră începe sâmbătă la ora şase dimineaţa, o oră normală, pot să zic chiar târzie pentru excursiile noastre. După cum spuneam, la ora şase, fiind lângă Hanul Drumeţului, Dan, tatăl lui Andrei, îl sună pe tati şi îi spune că mai întârzie puţin. În fine, ne-am întâlnit în Cheia după trei ore, unde am lăsat maşina noastră, după aceea am mers cu maşina lor până la barajul Măneciu, unde am început traseul.

 












 

Traseul ne-a dat o sarcină ce părea uşoară, dar s-a dovedit a fi grea, acesta fiind un forestier ce urca domol, dar era luuung rău de tooot!!! Pe drum ne-am mai întâlnit cu nişte maşini şi cu nişte biciclişti ce ne-au spus că merg către Tabla Buţii. Nu i-am găsit acolo.

 












 

Revenind la oile noastre, să fiu sincer, cam pe tot parcursul drumului – ce ne-a scos la un moment dat undeva pe creastă – am văzut vârful lui Crai, dar o iluzie optică ne-a făcut să credem că e altul. Am luat pauze multe deoarece era foarte cald, şi din această cauză, când am ajuns la fântâna cu cumpănă, Dan a cerut să îi turnăm apă pe cap. 🙂

 













 

La un moment dat, ne-a prins o ploaie “scurtă” de vară – a ţinut cam o oră. A dat un pic cu grindină, a tunat şi a fulgerat, tati nu avea nimic decât pălăria, pelerina mea nu era bună de nimic, am îngheţat, pe scurt, ne-a cam făcut varză. 🙂 Măcar nu ne-a udat sacii de dormit, izoprenele si hainele de schimb, care erau în pungi de plastic. La primul izvor amenajat am alimentat cu apă, şi tot acolo, tati şi-a uitat pălăria. 🙂

 












 

Am intrat în ţara stânelor, care veneau una după alta, unde am avut câteva incidente minore cu paznicii lor. Când am ieşit în creastă am ieşit dincolo de vârful lui Crai (noi eram convinşi că e altul, a fost o confuzie totală în mintea noastră) şi întrucât pe vârf era o turmă de oi nu ne-am mai întors să-l urcăm.

 













 

Aşa că nu am avut altceva mai bun de făcut decât s-o luăm din loc spre Tabla Buţii. La vest apare Ciucaşul, la nord-est vedem Siriul, iar noi ne bucurăm de priveliştea minunată.

 

















 

Ajungem la stâlpul funicularului ce odinioară transporta buşteni în valea Stânei, iar imediat ce trecem de el ne atacă nişte ciobăneşti răi de tot. Câteva minute bune ne-am luptat să scăpăm “necapsaţi”. Aici, aparatul cu ultrasunete împotriva câinilor – proaspăt achiziţionat de Dan – şi-a făcut datoria cu prisosinţă. Am avut noroc că a auzit ciobanul şi a venit repede la noi, săracul om mulgea oile când ne-au atacat câinii. Mai stăm puţin de vorbă cu ciobanul, după care ne continuăm drumul, şi nu la mare depărtare se vede … steagul României! Tricolorul parcă ar străjui izvorul amenajat de lângă Cimitirul Eroilor din Tabla Buţii.

 







 

La 3-400 de metri depărtare de Cimitirul Eroilor ne amplasăm corturile unul lângă celălalt şi apucăm să şi mâncăm – bineînţeles, paste – înainte să apună soarele peste Ciucaş. Andrei şi Radu s-au culcat primii, pe la 11 m-am băgat şi eu în pat (voiam să zic sac de dormit ;)), chiar dacă am mai tras cu urechea la ce vorbeau Dan şi tati, cum că Dan ar fi călătorit … (aici poţi să spui tu ce aţi vorbit; chiar dacă ştiu ce aţi vorbit, nu am postat deoarece nu ştiu dacă nu cumva Dan s-ar supăra şi, ştii tu … ).

– Nu are nici o importanţă discuţia dintre mine şi Dan.

 






 

Ziua 2: Cimitirul Eroilor de la Tabla Buţii – Plaiul Boncuţa (bandă roşie) – Poiana Văii Stânii (cruce roşie) – Cheia (bandă albastră)

 

 

Ne-am trezit la ora 7 dimineaţa, am mâncat, după care am strâns corturile. Am vizitat Cimitirul Eroilor, unde sunt înmormântaţi ostaşii care au apărat pasul Tabla Buţii împotriva trupelor germane în primul război mondial. Cimitirul e foarte curat şi bine întreţinut de către sătenii din Ceraşu. Am luat apă de la izvorul amenajat lângă cimitir şi nu am mai ajuns la Crucea Doamnei din cauza turmei de oi ce s-a interpus între noi şi ea. Nu am mai urcat nici pe Tătaru Mare, am coborât spre Pasul Boncuţa şi apoi pe cruce roşie până în poiana Văii Stânii, deci am traversat din munţii Tătaru în munţii Ciucaş. Aici am făcut o pauză mică şi am aflat continuarea traseului.

 





















 

Cu toate astea ne-am rătăcit :), dar am fost ajutaţi de un cuplu foarte simpatic care ne-a îndrumat în direcţia cea bună: un drum de tractor, plin de noroaie, ce întâlnea marcajul nostru (bandă albastră) după un kilometru. Cu puţin înainte să intrăm pe marcaj, Andrei s-a împotmolit în nămol şi era cât pe ce să-şi piardă bocancul. A urmat un urcuş gata să ne facă una cu pământul, care aproape a reuşit să ne doboare, dar la finalul lui era un indicator pe care scria: “<– Cheia – 1h”. După ce l-am citit, ne-am revenit, am stat puţin la o ciocolăţică şi duşi am fost … După mult coborâş, într-o cursă în care eu şi Radu ne întreceam, am ajuns la şosea, unde ne-am oprit. Tati s-a dus până la mănăstirea Cheia unde lăsase maşina şi s-a întors să ne recupereze şi pe noi.

 












 

La final am avut de ales: pizza sau acasă. Am ales să mergem acasă, deoarece voiam să facem duş şi să ne relaxăm. Munţii Tătaru nu sunt înalţi şi nu au (aproape) nimic spectaculos. Dar … am avut parte aproape pe tot parcursul drumului de privelişti minunate înspre munţii Ciucaş şi Siriu, de multă adrenalină atunci când ne-au atacat ciobăneştii şi am avut senzaţia că retrăim o părticică de istorie în Cimitirul Eroilor. În plus, cred că a fost prima dată când am traversat dintr-un masiv în altul. Excursia a avut şi o parte comică, pe lângă pălărie, tati a pierdut şi busola. Nu-i bai, cumpără el alta. 🙂

 

Postfaţă: un articol foarte bine documentat despre drumul mare de pe plai am găsit aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *