Pe munte

O tură cu bucluc

Când: 13-14 August 2016
Unde: munţii Bucegi
Cine: Eu şi Matei

 

Toată săptămâna trecută am stat cu ochii pe prognoza meteo. Eu şi Matei ne doream să ajungem din nou la Mălăieşti, dar de data asta pe un alt traseu. Întrucât la cabană nu am găsit locuri – pentru a doua oară în ultimele câteva luni am primit răspunsul “De trei săptămâni nu mai avem locuri” 🙂 – şi cu cortul nu îmi surâdea să merg, deoarece prognoza meteo indica o noapte foarte rece, am decis să înnoptăm la refugiul Ţigăneşti. Aşa că am scurtat serios timpul parcurs în ambele zile şi bine am făcut, pentru că traseul ales de noi s-a dovedit a fi destul de dificil.

 

Ziua 1: sat Poarta – poiana Fruntea – poiana Clincea – refugiul Ţigăneşti (bandă roşie)

 

Traseul nostru din prima zi

 

Am plecat de acasă la ora noastră obişnuită, şase dimineaţa. După patru ore de drum presărate cu multe pauze, am ajuns în parcarea pârtiei de schi Zănoaga. Cobor din maşină şi încep să caut persoana responsabilă cu încasările, întrucât parcarea era cu plată. Renunţ după vreo zece minute şi mă întorc la maşină, vom plăti la întoarcere. Ne punem bocancii, ne luăm rucsacii pe umeri şi pe la 10:20 intrăm în traseu.

 

Nu urcăm nici zece minute şi ajungem la sediul Salvamont din Bran-Poarta, unde intrăm pentru câteva minute şi schimbăm două vorbe cu salvamontiştii. Aflăm că traseul pe care dorim să-l parcurgem e uscat, deci numa’ bun, că parcarea în care am lăsat maşina e cu plată doar iarna – uraaa! – şi suntem sfătuiţi să avem grijă la urs, deoarece intrăm în patria lui. Zâmbim şi plecăm, avem la noi cea mai bună armă împotriva urşilor, fluierul. 🙂

 

Urcăm spre pârtia de schi Zănoaga
Sediul Salvamont din Bran-Poarta

 

Începem traseul cu o urcare lungă şi domoală, prin poiana Fruntea, pe sub linia telefericului. Pe la mijlocul pantei dăm de-o stână, de-un cioban şi de-un câine. 🙂 Salutăm ciobanul şi primim bineţe, întrebăm dacă e rău căţelul şi ni se spune că da, e rău, da’ sătul, c-or mai trecut şi alţi turişti înaintea noastră. 🙂 Facem o pauză la umbră la intrarea în pădure şi dăm năvală în rucsaci după dulciuri.

 

Stâna din poiana Fruntea
La început de traseu
E înnorat azi
Încă un pic şi intrăm în pădure

 

Ne ridicăm după câteva minute şi pornim într-o urcare uşoară prin pădure, pe o potecă străjuită cu tufe de zmeurică, spre bucuria lui Matei, care a parcurs această bucată de drum cu ochii mai mult prin boscheţi, nu pe potecă. 🙂 Pe partea stângă a potecii găsim şi un izvor, unde luăm o pauză ceva mai lungă ca să reumplem recipientele cu apă. Tot aici am întâlnit singura persoană de pe traseu care mergea în aceeaşi direcţie ca şi noi, era străin, am schimbat două vorbe în engleză, în rest, pustiu rău de tot, de zici că bălăuream prin Siriu, nu prin Bucegi. 🙂

 

Poteca urca prin pădure
Zmeurică
Culegătorul de zmeură
O pradă bogată
Recompensa pentru munca depusă
Unde nu e zmeurică băgăm mare :)
Zmeură
Izvorul ...
... la care am făcut popas

 

De la izvor mai mergem puţin şi ajungem la o ramificaţie, punctul albastru merge la refugiul Salvamont din poiana Ciubotea, noi continuăm pe bandă roşie spre culmea Ţigăneşti. Şi de-aici poteca începe să urce abrupt, aşa de abrupt că am început amândoi să simţim greutatea rucsacilor din spate. Ajungem în punctul de belvedere – o poieniţă mică şi foarte frumoasă – ce oferă privelişti frumoase spre Piatra Craiului şi ne oprim să mâncăm, urcuşul ăla rău ne-a terminat rezervele de energie.

 

Suntem pe marcajul bun?
Mergem către lumină
Abrupt
Noi doi
Ciupercuţe
O ciupercă roşie
Punctul de belvedere
Matei cotrobăind după dulciuri
Rouă pe creanga unui brad
Popas
Belvederea

 

Aici am stat aproape trei sferturi de oră … am mâncat, am moţăit puţin, am făcut poze. Ne ridicăm cu greu într-un final, aruncăm rucsacii în spate şi plecăm. Nu apucăm să facem nici 10 paşi şi auzim, extrem de aproape, un mârâit care ne îngheaţă pe-amândoi. Ne uităm unul la celălalt, eu îi fac semn lui Matei să facă linişte şi ne oprim să ascultăm mai bine. Mmmmmmrrrrrrrrrrrrr – se aude din nou, parcă şi mai aproape acum! Fluieră! Fluieră! apuc să îi zic lui Matei care începe să fluiere din toate puterile în timp ce urcăm într-o viteză nebună o pantă nu tocmai prietenoasă. Ne oprim o sută de metri mai sus să ne tragem sufletul şi ascultăm cu atenţie: nimic! Am scăpat! 🙂

 

S-a mai domolit puţin panta
Fluieră! Fluieră!
Urcăm
Matei şi fluierul fermecat
Pădure
Ciupercuţe

 

După sperietura asta am continuat să urcăm prin pădure speriind toate animalele pe o rază de vreun kilometru probabil, sau cel puţin până unde se auzea fluierul din care Matei trăgea câte un ţignal la fiecare câteva minute. 🙂 Intrăm în poiana Clincea, trecem de zona frumoasă numită “La stânci” şi ieşim în sfârşit la golul alpin. La baza unei stânci – care după mintea mea semăna puţin cu Sfinxul de la Giza – am luat o pauză şi am mai înfulecat câte ceva.

 

Ajungem în zona "La Stânci"
Matei în zona "La Stânci" (1)
Matei în zona "La Stânci" (2)
Am ieşit în golul alpin
Sfinxul de la Giza :)
Depresiunea Braşovului
Piatra Craiului
Satele Măgura şi Peştera
Începe să se vadă culmea Ţigăneşti
Măgura Codlei domină depresiunea Braşovului

 

De aici mai avem de urcat o bucată bună până în creasta muchiei Clincea, iar porţiunea asta ne-a cam dărâmat. Ne dureau pe amândoi umerii, refugiul încă nu se vedea şi entuziasmul începuse să scadă simţitor încă de la întâlnirea cu animalul ăla mârâitor. 🙂 Am luat multe pauze mici dar am reuşit în cele din urmă să urcăm în creastă, de unde am văzut în sfârşit refugiul … care era la mama naibii! 🙁 Tot de aici am mers însoţiţi de un vânt constant care nu ne-a slăbit nici o clipă măcar!

 

Matei şi Sfinxul :)
O poieniţă frumoasă
Urcăm spre creasta muchiei Clincea
Se vede refugiul Ţigăneşti!
Se vede refugiul Ţigăneşti! (zoom)

 

Oricum, din creastă am mers pe curbă de nivel până sub culmea Ţigăneşti, având pe partea dreaptă privelişti foarte frumoase spre valea Ciubotei. Ghinion – din punctul meu de vedere 🙂 – tot traseul de aici şi până aproape de refugiu e bine marcat cu tufe de afine! Bineînţeles, Matei dăduse iama în ele, numai că pe mine mă cam luase frigul – eram doar în tricou – şi mai văzusem şi un mare nor negru care venea dinspre Codlea direct spre noi cu viteză mare, aşa că am început să mă răstesc la Matei să se grăbească, că dacă ne prinde norul ăla ne face ciuciulete cu doar câteva minute înainte să ajungem la refugiu! 🙂 Tot pe aici ne-am întâlnit cu alţi turişti care coborau spre Bran.

 

Expus
Stei
Pauză
Oile sunt sus pe creastă
Au venit norii peste refugiu
Branul, Tohanul Nou şi în spate se vede Zărneştiul
Aripa ...
... şi paznicul ei
Ultimul popas înainte de urcuşul final
Versant
Culmea Ţigăneşti
Zadă
Rododendron
O cuşmă
Culegătorul de afine (1)
Culegătorul de afine (2)
Recoltă (1)
Lăcomilă
Floricele roz
Culegătorul de afine (3)
Recoltă (2)
Culegătorul de afine (4)
Culegătorul de afine (5)
Văi şi culmi în masivul Bucegi (1)
Văi şi culmi în masivul Bucegi (2)
Culegătorul de afine (6)
Ultimul asalt

 

Am ajuns la refugiu la opt ore de la intrarea în traseu, am mâncat pastele bune făcute de-acasă de mami, ne-am schimbat şi ne-am băgat în sacii de dormit, Matei a citit puţin şi a adormit, iar eu am mai ieşit puţin ca să fotografiez apusul soarelui peste Piatra Craiului. Noapte bună! Mi-au îngheţat mâinile …

 

Vine!
Un coif de teuton
Acum ne grăbim, norul negru se apropie repede
Mai e un pic
Am ajuns!
Apus de soare peste Piatra Craiului
Culmea Bucşoiu a prins o culoare roşiatică
De la stânga la dreapta: Postăvaru, Piatra Mare şi în plan secund, în partea dreaptă, se vede Ciucaşul
Spre vârful Ţigăneşti
Ciucaşul, zoom
Piatra Craiului (1)
Piatra Craiului (2)
Somn

 

Ziua 2: refugiul Ţigăneşti – hornul Ţigăneşti (bandă roşie) – muchia Ciubotea – valea Ciubotei – poiana Ciubotei – poiana Zănoaga – sat Poarta (triunghi galben)

 

Traseul nostru din a doua zi

 

A doua zi ne-am trezit destul de devreme, aşa că am plecat de la refugiu pe la 8:30. Mergem pe acelaşi marcaj ca şi ieri, bandă roşie, pe care-l urmăm cuminţi, vreo oră şi-un pic, până la intrarea în hornul Ţigăneşti. Pe drum admirăm lacurile (?) Ţigăneşti, vârfurile Bucşoiu, Omu şi Scara, dar cel mai mult ne atrag privirile fereastra, valea şi turnul Ţigăneşti. În scurt timp intrăm în hornul Ţigăneşti.

 

Piatra Craiului (3)
Bună dimineaţa!
Postăvaru şi Piatra Mare (1)
Refugiul Ţigăneşti
Am plecat în jurul orei 8:30
Bate tare vântul
Lacurile (?) Ţigăneşti (1)
Curbă de nivel
Masivele Piatra Craiului şi Iezer-Păpuşa (1)
Vârful Scara şi fereastra Ţigăneşti
Vârful Scara şi fereastra Ţigăneşti - zoom
Postăvaru şi Piatra Mare (2)
Lacurile (?) Ţigăneşti (2)
Vedere (1)
Valea Ţigăneşti
Padina Crucii - zoom
Stratificare
Se văd frumos vârfurile Bucşoiu şi Omu (1)
Vedere (2)
În spatele lui Matei se vede culmea Padina Crucii
Masivele Piatra Craiului şi Iezer-Păpuşa (2)
Culmea Ţigăneşti
Intrăm în hornul Ţigăneşti
Hornul Ţigăneşti (1)
Hornul Ţigăneşti (2)
Hornul Ţigăneşti (3)
Hornul Ţigăneşti (4)
Hornul Ţigăneşti (5)
Shadow Selfie :)
Hornul Ţigăneşti (6)
Hornul Ţigăneşti (7)
Valea Ţigăneşti
Babe
Se văd frumos vârfurile Bucşoiu şi Omu (2)
Hornul Ţigăneşti (8)

 

Hornul Ţigăneşti e prevăzut cu lanţuri şi cabluri în zonele mai delicate. Noi nu prea am avut nevoie de ele, dar bănuiesc ca pe cei care coboară pe aici îi ajută tare mult. Cam o jumătate de oră ne-a luat escaladarea hornului, iar când am ajuns în creastă ne-a luat în primire un vânt de mai-mai să ne doboare! Am pus pe noi gecile, căciulile şi mănuşile pe care le aveam în rucsac, am schimbat două vorbe cu un cioban care ne informează că e frig rău 🙂 şi am luat-o repede la vale, să scăpăm de vânt şi să ne încălzim!

 

Hornul Ţigăneşti (9)
Hornul Ţigăneşti (10)
Hornul Ţigăneşti (11)
Hornul Ţigăneşti (12)
Hornul Ţigăneşti (13)
Hornul Ţigăneşti (14)
Hornul Ţigăneşti (15)
Hornul Ţigăneşti (16)
Hornul Ţigăneşti (18)
Se văd frumos vârfurile Bucşoiu şi Omu (3)
Se văd frumos vârfurile Bucşoiu şi Omu (4)
Hornul Ţigăneşti (19)
Hornul Ţigăneşti (20)
Hornul Ţigăneşti (21)
Hornul Ţigăneşti (22)
Grindină
Hornul Ţigăneşti (23)
Hornul Ţigăneşti (24)
Turnul Ţigăneşti
Valea Ţigăneşti
Piatra Craiului şi satele de la poalele ei
Hornul Ţigăneşti (25)
Hornul Ţigăneşti (26)
Ieşim în creastă, se vede muchia Ciubotea
Hornul Ţigăneşti (27)
Turma de oi
Oile pe muchia Ciubotea
Bate tare vântul
Ciobanul

 

Am coborât toată muchia Ciubotea şi doar cu vreo zece minute înainte să coborâm în valea Ciubotei am scăpat de vânt! În plus, pe toată bucata asta de drum am putut vedea o parte din traseul pe care-l parcursesem în ziua precedentă. Tot de aici am văzut şi că imediat cum intrăm pe valea Ciubotei trebuie să trecem pe lângă o stână, unde unul din câini ne observase şi începuse să latre!

 

Coborâm pe muchia Ciubotea (1)
Stâncării pe muchia Ciubotea (1)
Un perete înalt
Vedem localităţile Bran şi Zărneşti
Stâncării pe muchia Ciubotea (2)
Coborâm pe muchia Ciubotea (2)
Coborâm pe muchia Ciubotea (3)
Muchia Ciubotea
Coborâm pe muchia Ciubotea (4)
Coborâm pe muchia Ciubotea (5)
Coborâm pe muchia Ciubotea (6)
Valea Ciubotei (1)

 

Am coborât în valea Ciubotei, într-o poiană mare şi am trecut fără probleme pe lângă stâna de care ne-am temut degeaba, câinii erau legaţi, iar din patru câţi erau numai unul lătra ca nebunu’. 🙂 Ceva mai jos de stână am făcut un popas mai lung, unde ne-am înfruptat din bunătăţile care ne mai rămăseseră şi am admirat priveliştea care se vedea în spatele nostru. Am verificat poziţia noastră exactă pe harta de la Munţii Noştri folosind GPS-ul telefonului şi am dedus că de aici înainte coborârea va deveni foarte abruptă.

 

La baza acestui perete există două peşteri, noi nu le-am vizitat
Valea Ciubotei (2)
Stâna din Valea Ciubotei (1)
Stâna din Valea Ciubotei (2)
Un fel de selfie

 

Coborârea din a doua căldare glaciară a văii Ciubotei se face pe pietre. Marcajul, până aici bun, devine … probabil, şi începe să fie mai rar sau să nu aleagă cea mai buna cale de a coborî. Ne întâlnim cu doi turişti străini, care mergeau la Omu, din nou ne ajută engleza să ne înţelegem cu ei, ne întreabă dacă găsesc cazare la Omu, noi răspundem că da, şi în cazul în care totuşi nu găsesc, există în spatele cabanei un refugiu Salvamont unde se pot adăposti.

 

Abrupt (1)
Abrupt (2)
Abrupt (3)
Abrupt (4)
Abrupt (5)
Abrupt (6)
Abrupt (7)
Valea Urlătoarea Mică
Conglomerate
Odihnă
Coborâm prin poieniţe (1)
Pătat
Coborâm prin poieniţe (2)

 

Mai luăm o pauză la începutul celei mai abrupte coborâri (o văzusem pe hartă) şi ne apucăm să căutăm fluierul, deoarece coborârea se face prin pădure. Bineînţeles, pierdem douăzeci de minute cu căutatul în haine şi rucsaci până să realizăm că nu-l mai avem … Am pierdut arma noastră anti-urs! 🙁 Asta e! Începem coborârea vorbind mai tare ca de obicei şi dând câte-un ţipăt din când în când.

 

După o coborâre foarte abruptă – am avut noroc ca n-a plouat cu câteva zile înainte că altfel ajungeam să înotăm prin noroaie – ajungem în poiana Ciubotei, unde luăm o pauză de scos bocancii. Uau, ce bine e desculţ! Tragem cu ochiul la cabana silvică dezafectată din poiană, remarcăm că încă mai are uşi şi ferestre şi pornim veseli spre poiana Zănoaga.

 

Ciupercuţă (1)
Ciupercuţă (2)
Copacii care mănâncă pietre
Coborâm abrupt prin pădure (1)
Coborâm abrupt prin pădure (2)
Clopoţei
Lapiezuri
Ne descălţăm
Nordica Pietrei Craiului
Cabana silvică dezafectată din poiana Ciubotei

 

Aici am ajuns în doar vreo zece minute: salvamont, grătare, ceva mai încolo câteva maşini, alte grătare … e clar, ne-am întors la civilizaţie. De aici înainte mergem pe drum forestier. Ne bucurăm, că ne cam dor picioarele. 🙂 Imediat pe stânga dăm de o căsuţă păzită de un câine hotărât să ne capseze … abia-abia am reuşit să-l ţinem la distanţă cu beţele …

 

Continuăm în pas alert pe forestier şi ajungem la maşină la orele 16 fix. 🙂 Am oprit în Buşteni să mâncăm ceva şi am intrat la restaurantul “Dor de munte” pe care vi-l recomandăm din toată inima, mâncarea a fost excelentă. Poate vă întrebaţi care a fost buclucul? Iaca: imediat după ce am mâncat, în centrul Buşteniului, încercând să descifrez un fluturaş pus sub ştergător, m-am oprit cu nădejde în maşina care rula în faţa noastră şi ne-am ales cu radiatorul spart. 🙁 Din fericire nimeni nu a fost rănit, viteza la care a avut loc impactul a fost mică, doar ce plecasem de pe loc. Acasă am ajuns pe la 11 noaptea, după ce am lăsat maşina într-un service.

 

Pe forestier
"Rog nu stricaţi"
Drum circulat, nu glumă
Văcuţă
De aici am plecat
Matei
Eu

 

Traseul a fost destul de dur pentru noi. Am avut rucsaci destul de grei şi am simţit lucrul ăsta mai ales a doua zi. Întâlnirea cu mârâitorul a fost aproape comică, presupun că aşa cum noi ne-am speriat de el, la fel s-a speriat şi el de noi. La refugiu a fost frig rău, puţin peste zero grade, şi niciunul din noi nu a reuşit să se odihnească bine. Dar … peisajele sunt absolut superbe, ciobanii de pe-aici sunt cam cei mai şugubeţi pe care i-am întâlnit până acum, cerul senin de a doua zi ne-a permis să urcăm fără probleme hornul Ţigăneşti şi, în plus, am mers pe un traseu pe care niciunul din noi nu mai ajunsese până acum. Mi-ar place să facem traseul şi în sens invers, numai de-am reuşi odată să găsim locuri libere la cabana Mălăieşti!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *