Pe munte

Prima oară în Retezat

Când: 05 – 10 August 2012
Unde: munţii Retezat
Cine: eu şi tati

 

Pentru concediul de anul ăsta tati a considerat că sunt pregătit pentru un munte pe care el îl iubeşte: Retezatul. Dar el nu mai fusese în Retezat de mai bine de 20 de ani şi uitase cât de dure sunt traseele, mai ales cele de creastă. Eu nu prea ştiam la ce să mă aştept. Pe de o parte văzusem că e frumos, că are multe creste şi lacuri, că sunt multe capre negre şi marmote, că are vârfuri de peste 2500 de metri, pe de altă parte auzisem de la tati că potecile nu ar fi chiar poteci normale … Şi nu au fost. 🙂 Dar înainte să plecăm am verificat corturile şi am realizat că cel de două secunde de la Quechua e rupt. Întrucât ultima dată l-am avut cu noi în Siriu am concluzionat că acolo l-am rupt, cel mai probabil când l-am strâns. Cu toate astea l-am luat cu noi gândindu-ne că încă rezistă la ploaie şi că în Padiş nici nu bate vântul aşa tare.

 

Am plecat din Bucureşti pe la 6 dimineaţa şi pe la 4 după-amiază ajungeam în Cârnic, după un drum fără peripeţii.

 

Ziua 1: Cârnic – cascada Lolaia – cabana Pietrele (bandă albastră)

 

 

În Cârnic am plătit taxa de rezervaţie (5 RON) şi ne-am învârtit puţin ca să găsim un loc de parcare. Ne-am pus bocancii în picioare, rucsacii în spinare şi am pornit spre cabana Pietrele. Ne-am abătut din traseu ca să admirăm frumoasa cascadă Lolaia. Pe drum, la intersecţia cu traseul spre cabana Genţiana, am găsit zmeură. Ne-a luat puţin mai mult de două ore ca să ajungem la locul de campare amenajat lângă cabana Pietrele. Deşi locul amenajat e mic, am găsit un loc bun de cort. Chiar lângă cort aveam o piatră mare pe care o foloseam ca masă când mâncam.

 


 

Ziua 2: cabana Pietrele – culmea Lolaia – vârful Retezat – şaua Retezatului (bandă galbenă) – tăul Stânişoara – valea Stânişoara – cabana Pietrele (triunghi albastru)

 

 

În a doua zi am ales să urcăm pe vârful Retezat prin culmea Lolaia. Cu ocazia asta am avut parte de prima întâlnire cu potecile de piatră ale Retezatului. La nici 10 minute după ce intrasem în traseu (bandă galbenă de la cabana Pietrele) am reuşit să ne rătăcim. 🙂 Dar am fost răsplătiţi pentru asta: am găsit două ciupercuţe foarte frumoase! Am văzut o multime de genţiene şi ne-am întâlnit cu un monstru pe care l-am dresat.

 






 

Înainte să ieşim în creastă am mai găsit o mulţime de floricele şi mai ales … zmeurică! L-am exasperat pe tati, la fiecare tufă pe care o întâlneam stăteam până culegeam toate fructele. 🙂 După (foarte) multe pauze am ajuns în sfârşit pe creastă.

 








 

Pe culmea Lolaia potecile de pământ alternează cu cele de piatră. Există şi câteva porţiuni de traseu mai … aeriene, astea au o deschidere largă spre prăpastie. Se vedeau foarte bine culmea şi valea Stânişoara, precum şi vârfurile Lolaia II, Lolaia I şi Retezat. Pe măsură ce ne apropiam de vârful Retezat am văzut tăul Ştevia şi cele două vârfuri de peste 2500 de metri ale masivului, Păpuşa şi Peleaga.

 




 

Traseul începe să coboare spre şaua de dinainte de vârful Retezat după care urcă susţinut. La vreo 50-100 de metri sub vârf panta devine foarte accentuată şi se urcă în zig-zag-uri scurte. Pe acea bucată era multă lume şi a trebuit să fim atenţi să nu ne cadă vreo piatră în cap. După aproximativ şapte ore şi jumătate de la plecare am ajuns pe vârf, unde am avut parte de o privelişte care ne-a făcut să ne dăm seama de frumuseţea şi măreţia Retezatului.

 



 

Pe vârf am stat aproximativ un sfert de oră. Am mâncat câte un baton de ciocolată, am făcut câteva poze, ne-am lăudat unul pe celălalt că ce tari suntem noi, după care a trebuit să coborâm deoarece se făcea târziu. Traseul trece prin şaua Retezatului după care coboară abrupt spre tăul Stânişoara. După două pauze luate în şaua Retezatului şi la tăul Stânişoara am continuat să coborâm pe valea Stânişoara spre cabana Pietrele. Pe la jumătatea traseului am văzut doi cai sălbatici cărora nu am reuşit să le facem o poză clară. 🙁 Am ajuns la cabana Pietrele după 11 ore de traseu (!) şi, obosiţi fiind, am hotărât să nu mai gătim şi am mâncat la cabană. Am luat câte o mămăliguţă cu brânză şi … vârşli. Vârşli sunt nişte cârnaţi subţirei dar foarte consistenţi. Mie mi-au plăcut, lui tati nu. Ne-am luat apă de la izvorul de lângă cabană după care ne-am dus la culcare.

 





 

Ziua 3: cabana Pietrele – Tăul dintre Brazi – cabana Pietrele

 

 

Iniţial traseul trebuia să fie altul: cabana Pietrele – Tăul dintre Brazi – lacul Galeşu – tăurile din Valea Rea – Valea Rea – cabana Pietrele, dar am fost prea obosiţi după traseul din a doua zi şi nu am putut face traseul propus, aşa că am ajuns doar până la Tăul dintre Brazi. De la cabana Pietrele am traversat râul Stânişoara, am intrat în pădure şi am coborât până am întâlnit primul curs de apă, râul Pietrele. După care am urcat … Şi am urcat … La intersecţia cu traseul spre lacul Galeşu ne-am odihnit bine pentru că ştiam că urmează o porţiune de urcuş foarte solicitantă. Pe această porţiune a fost prima şi ultima dată când am găsit semnal la telefon (Cosmote). Am profitat ca să vorbim cu mami şi să-i spunem că suntem bine şi să nu-şi facă griji. Când am ajuns la Tăul dintre Brazi eram terminaţi. 🙂 Am păpat repede câte o conservă de fasole cu cârnăciori Scandia şi ne-am odihnit vreo două ore. Tot aici, fără să vreau, m-am jucat la setările aparatului foto, astfel încât toate pozele pe care le-am făcut de aici înainte, pe o perioadă de două zile, arată groaznic. 🙂 Ne-am întors la cort şi am mâncat paste, după care ne-am odihnit rezolvând integrame şi sudoku.

 








 

Ziua 4: cabana Pietrele – cascada Lolaia – Cârnic (bandă albastră) – Gura Bucurei (cu maşina) – lacul Bucura (bandă albastră)

 

 

Azi ne-am mutat de la cabana Pietrele la lacul Bucura. Am strâns cortul, am făcut rucsacii, am coborât în Cârnic şi ne-am suit în maşină. În drum spre Ohaba de sub Piatră am cules vreo trei kilograme de mere din pomii de pe marginea drumului (pe care tati le-a cărat de pomană până la Bucura). 🙂 Am dat roată masivului şi am ajuns la barajul de la Gura Apei, unde am plătit şi taxa auto (7 RON). După care am început să urcam pe lungul drum forestier până în Gura Bucurei. Odată ajunşi, ne-am pus rucsacii în spinare şi am început să urcăm spre lacul Bucura prin Poiana Pelegii, traseu care se poate face în vreo două ore. Nouă, cu rucsaci grei în spate, ne-a luat trei ore. Am ajuns la lac şi am găsit un loc bun de cort unde nu prea bătea vântul. Am instalat cortul, am umplut camelbak-urile de la izvorul de lângă refugiul Salvamont şi am mâncat – bineînţeles, paste 🙂 – după care am vrut să ne îmbrăcăm în haine mai groase şi să intrăm în sacii de dormit. Şi am avut parte de o mare surpriză … Hainele groase le uitasem la maşină! 🙁 Aşa că ne-am culcat cu ce am avut pe noi (câte un polar). Noroc că nu a fost foarte frig în noaptea aceea … 🙂

 




 

Ziua 5: lacul Bucura – vârful Peleaga (cruce galbenă) – vârful Custura Bucurei – şaua Curmătura Bucurei (bandă roşie) – lacul Bucura (bandă albastră)

 

 

Tati şi-a pus telefonul să sune la 5(!) dimineaţa şi cinci minute mai târziu era în drum spre Gura Bucurei. La 5:50 era la maşină şi recupera hainele uitate ieri. Pe la 7:30 tati se întorcea la cort cu hainele noastre. Eu m-am trezit pe la 8, la timp să-l văd pe tati savurându-şi cafeaua. Am mâncat de dimineaţă şi ne-am pregătit de traseu. Poteca trece pe lângă câteva lăculeţe şi în porţiunea finală începe să urce abrupt. Porţiunea finală am urcat-o împreună cu un grup de cehi. Cu trei dintre ei, care aveau cortul chiar lângă al nostru, ne-am împrietenit şi am stat seara cu ei la poveşti.

 




 

Pe vârf am stat mai bine de o oră. Am savurat astfel primul meu vârf de peste 2500 de metri. Tot aici tati şi cu mine ne-am ciondănit puţin: tati dorea să urcăm şi pe Păpuşa, eu nu. După negocieri aprinse am câştigat eu. 🙂 Am decis să urcăm Păpuşa cu altă ocazie şi am început coborârea spre şaua Curmătura Bucurei.

 



 

Ultimul “obstacol” în drum spre Curmătura Bucurei e vârful Custura Bucurei. Pe drum tati şi-a dat în sfârşit seama că aparatul foto e prost setat şi a remediat problema. 🙂 Până sub vârf traseul e relativ uşor, dar ultima porţiune e foarte solicitantă. Traseul ocoleşte vârful prin stânga dar noi am preferat să urcăm pe el. Împreună cu noi a mai urcat o familie de români care ne-a făcut nişte poze foarte frumoase.

 






 

A urmat o coborâre abruptă până în şaua Curmătura Bucurei. De aici am coborât lejer, pe lângă lacul Bucurelul, până la lacul Bucura unde aveam cortul. Am mers la refugiul Salvamont ca să anunţăm că ne-am întors cu bine şi am rămas acolo să bea tati o bere.

 







 

Băieţii de la Salvamont au fost foarte drăguţi. Le-am povestit că pâinea noastră a mucegăit şi ne-au făcut cadou o pâine întreagă! Le-am mulţumit frumos şi am continuat să stăm la poveşti cu ei. Eu m-am dus să pozez împrejurimile. În timpul ăsta au venit şi cehii. Cu ei am vorbit mai mult timp (preţ de vreo 3 beri şi 2 sucuri) şi am aflat o groază de lucruri despre Cehia: că salariul mediu la ei e în jur de 1000 de euro, că politicienii lor sunt la fel de corupţi ca ai noştri etc. Ei veniseră în România cu o agenţie de turism (!), străbătuseră munţii Vâlcan şi apoi veniseră în Retezat, unde le-a plăcut foarte mult. Mă întreb câte agenţii de turism de la noi din ţară organizează ture pe munte şi mai ales câţi dintre compatrioţii noştri ar fi dispuşi să meargă în aceste ture … Într-un final am ajuns la cort şi am mâncat şi noi câte ceva …

 



 

Ziua 6 (plecarea din Retezat): lacul Bucura – Gura Bucurei (bandă albastră)

 

 

În noaptea care a trecut ne-a plouat pentru prima oară, nu mult, vreo 10 minute. A doua zi dimineaţă cerul era plin de nori negri şi noi nu prea ştiam ce să facem. Să plecăm în traseu spre vârful Judele şi lacul Zănoaga sau să plecăm spre Padiş. Eu am vrut Padiş. 🙂 În timpul mesei de dimineaţă am primit vizita unui căţel cu care am împărţit mâncarea. După care am făcut o sesiune foto cu el. Ne-am strâns calabalâcul, ne-am luat la revedere de la băieţii de la Salvamont şi am plecat spre maşină.

 




 

Din Gura Bucurei am plecat cu maşina spre Padis. Am făcut o escală în Haţeg, unde am mâncat o pizza şi ne-am aprovizionat de la Billa. Retezatul e foarte frumos, dar are trasee foarte grele. De aceea nici nu am reuşit să facem decât jumătate din ce ne-am propus. Nu am avut nici măcar norocul să vedem capre negre sau marmote. Şi ăsta e numai unul din motivele pentru care ne vom întoarce în Retezat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *