Pe munte

Prima tură pe munte a lui Filip

Când: 10 Noiembrie 2012
Unde: munţii Piatra Craiului
Cine: Filip, eu, mami şi tati

 

După ultima tură din Ciucaş în care am întâlnit pe vârf o puştoaică de doi anişori ne-am gândit că ar fi cazul să dea şi Filip cu nasul de aerul curat al muntelui. Şi, întrucât e noiembrie şi eu am început să merg pe munte acum doi ani, tot în noiembrie, în Piatra Craiului, am decis să repetăm tura de acum doi ani şi să urcăm până la cabana Curmătura. Tati a împrumutat de la Dragoş un rucsac special pentru Filip, ca să îl poată duce uşor în spate. Mulţumim mult, Dragoş! Deşi planificasem să ieşim pe uşă la 6 dimineaţa, am reuşit acest lucru abia pe la 7 şi jumătate.

 

Traseu: fântâna lui Botorog – poiana Zănoaga – cabana Curmătura (bandă galbenă) – poiana Zănoaga (mai întâi bandă albastră, pe urmă nemarcat) – fântâna lui Botorog (bandă galbenă)

 

 

Să nu uit! Data care apare pe imagini nu e corectă, tati a uitat să dea ora înapoi! Pe la 10 şi jumătate am parcat maşina lângă fântâna lui Botorog. Am mâncat repede un sendviş lângă maşină, i-am încălzit lui Filip lăpticul şi pe la 11 fără un sfert am început să urcăm prin pădure spre poiana Zănoaga. De data asta mami a dus rucsacul cu apa de băut, mâncarea şi hainele de schimb, aşa că mie mi-a revenit sarcina de a fotografia (toate fotografiile în care eu nu apar sunt făcute de mine).

 















 

Dacă până în poiana Zănoaga am făcut puţin peste o oră, lui Filip trebuie să-i mulţumim, pentru că ne-a alergat ca pe hoţii de cai. 🙂 Când ne opream să ne tragem puţin sufletul, el începea să protesteze: îl împungea pe tati cu picioarele la fel cum un călăreţ îşi împunge calul cu pintenii pentru a-l face să alerge mai repede. 🙂 În plus, însoţea împunsăturile şi vocal, aşa că, vrând-nevrând, trebuia s-o luăm din loc.

 


















 

Filip a adormit cu vreun sfert de oră înainte să ajungem în poiană. Întrucât acolo era planificată o pauză mai lungă, tati l-a dat jos din spate. Bineînţeles că Filip s-a trezit şi a început să plângă, şi, ca să-l liniştim, i-am dat să bea lăpticul pe care-l încălzisem la maşină. Am reuşit să ne odihnim vreo zece minute după care – la insistenţele lui Filip 🙂 – am ridicat ancora.

 

























 

Înainte să ieşim din poiana Zănoaga ne-am intersectat cu un alt drumeţ (Radu Zamfir), care a fost foarte amabil şi ne-a făcut câteva poze. Am primit aceste poze duminică seara, mulţumim mult!

 


 

Ultima bucată de drum spre cabană e prin pădure.

 









 

La cabana Curmătura am ajuns puţin după ora 13. Am intrat în cabană, unde, spre bucuria lui Filip, am găsit o pisică cu care am început să ne jucăm. După ce am mângâiat-o de câteva ori şi am încercat (fără succes) să o prindem de coadă, Filip s-a supărat şi i-a tras una pisicii. Pisica s-a supărat şi ea şi l-a zgâriat pe Filip la mână. 🙂 După incidentul ăsta am ieşit la aer, unde era cât p-aci să repetăm episodul, de data asta cu căţeii de la cabană. 🙂 Mami l-a ţinut pe Filip mai la distanţă de aceştia până ce tati i-a încălzit puţin lăptic. În timpul ăsta eu am mâncat câteva sendvişuri. E, şi de aici încolo nu am reuşit să ne mai înţelegem cu Filip, căruia i se făcuse somn şi, întrucât singurul lucru care-l mai distra erau căţeii lângă care noi nu-l lăsam să stea, începuse să urle …

 
















 

Aşa că am plecat repede şi de la cabană. 🙂 Am vrut să ne întoarcem pe poteca marcată cu bandă albastră, dar realizând noi că asta ar însemna să mai urcăm puţin, am decis să ţinem forestierul nemarcat până în poiana Zănoaga. Filip era obosit şi nu reuşea să adoarmă şi se tot văita … În apropiere de poiana Zănoaga s-a mai liniştit, aşa că am putut şi noi să facem o pauză acolo.

 

















 

A urmat iarăşi bucata aia de pădure cu panta abruptă şi de data asta a trebuit s-o coborâm. Dar, impulsionaţi de vocalizele lui Filip, am făcut asta foarte repede. 🙂 După vreo 40 de minute de coborât am ajuns la maşină, unde ne-am schimbat şi am mai ronţăit câte ceva. Tot aici Filip s-a liniştit ca prin farmec. Aşa că am reuşit să dezaburim şi maşina înainte să plecăm. 🙂

 










 

Planul iniţial includea şi oprirea la o pizzerie, dar ne-a fost frică să mai facem asta. 🙂 Aşa că am plecat direct spre casă, unde, după ce am ajuns, am comandat câte o pizza. 🙂 Tura a fost foarte frumoasă şi am avut parte de vreme bună. Filip s-a comportat nesperat de bine la prima lui tură pe munte. Pe lângă faptul că ne-a alergat toată tura, a făcut scandal numai când a fost foarte obosit. Eu am fost pentru prima dată fotograful turei, iar mami şi tati au zis că m-am descurcat foarte bine. Mami a avut şi ea pentru prima dată în spate un rucsac de câteva kilograme bune, dar şi ea s-a descurcat de minune.

 

Ce urmează? Pentru mine, poate câteva ture iarna. Sau poate o să învăţăm să schiem. Pentru Filip, foarte probabil primul vârf. 🙂 Cred că la primăvară o să ajungem toţi patru pe vârful Ciucaş! Şi, cine ştie, poate că nu vom mai avea nevoie de rucsac special pentru Filip …

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *