Prin alte părţi

Vacanţă în Bucovina – ziua 5

Când: 20 – 25 Iunie 2015
Unde: Bucovina
Cine: toată familia

 

Ziua 5 (Miercuri, 24 Iunie): chilia lui Daniil Sihastrul – mănăstirea Putna – biserica de lemn de la Putna – schitul Putna – Marginea

 

Zilele trecute am aflat de la o familie ce locuia la aceeaşi pensiune ca şi noi că în casa din faţa pensiunii noastre este o brutărie.
Astfel că în această dimineaţă m-am trezit cu gândul numai la pâine. Aşa că am dat fuga la vecina şi am comandat o lipie de … 5 lei. A durat ceva, am înţeles apoi de ce, era zi de sărbătoare, lumea mergea la biserică … în fine, am aşteptat în jur de o oră, dar a meritat. Când m-am întors cu ea, o roată de pâine pe care cineva cu inima largă a aruncat o mână plină de seminţe de susan, ochii tuturor erau cât cepele şi gurile deschise larg precum cele ale lupului din Scufiţa Roşie.

 

Am plecat la drum spre chilia lui Daniil Sihastrul, împărţind, bucată după bucată, lipia toată.

 

Parcurgem acelaşi drum de vis prin codrii Moldovei, drum parcurs şi în ziua precedentă. Ne rotim capetele pentru a vedea şi reţine toată frumuseţea şi poezia peisajelor, seninătatea cerului şi frumuseţea caselor bătrâneşti absolut deosebite.
Urmând indicatoarele ne îndreptăm spre chilie. Mă gândesc că toată lumea ştie – din cărţile de istorie – despre Daniil Sihastrul că a fost duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Dar cine a fost el, cum a ajuns să fie atât de cunoscut?

 

Ajunşi la chilie suntem întâmpinaţi de un localnic cam prea turmentat pentru locul special în care ne aflăm şi ora matinală. Încercăm să ignorăm strigătele lui şi inspirăm adânc pentru a reuşi totuşi să ne conectăm la energia locului.
Şi am reuşit. Citim mai întâi afişul şi suntem coplesiţi de faptul că Daniil şi-a cioplit singur acestă chilie, cu dalta.
Din păcate este închisă, dar privim în interior printre zăbrele curioşi să vedem unde a poposit Ştefan cel Mare şi cum a trăit sihastrul nostru aici.

 

Uimire, acesta este sentimentul care te încearcă. Nu poţi să nu te întrebi câtă credinţă şi evlavie la acest om pentru a se retrage aici. “Cum poate un om trăi într-o stâncă?”, gândul acesta născocit de imaginaţia noastră profană şi limitată nu-l putem opri. Păşim cu atenţie peste aceste stânci călcate cândva de însuşi Daniil, de Ştefan şi de câţi alţi oameni aflaţi la nevoie, căutând pe sihastrul, sperând în a fi ajutaţi.
Imaginaţia merge mai departe şi mă gândesc că cei doi mai mari au reuşit să se ajute reciproc şi să împletească atât de firesc dragostea de plai străbun şi iubirea pentru Dumnezeu. Daniil a dat iubire Dumnezeiască lui Ştefan, acesta a dat lăcaşuri unde răzeşii lui să primească iubire Dumnezeiască. Fiecare a dat din ce a primit.
“DAR DIN DAR SE FACE RAI”.

 

Plecăm … nu, clar în acele vremuri erau oameni mult mai vrednici, mai curajoşi, cu sentimente şi trăiri mult mai sincere …
Ne întoarcem puţin cât să găsim strada spre Putna.

 















 

Putna – ştim că locul pe care a fost zidită a fost ales de Ştefan într-un mod mai curios. A tras cu arcul de pe Dealul Crucii în data de 4 iulie 1466 şi în locul unde săgeata s-a înfipt acolo s-a clădit biserica. De fapt Voievodul dorea construirea unei necropole, adică locul unde aveau să fie înmormântaţi el şi ai lui descendenţi şi un loc fortificat pentru acea zonă. În data de 10 iulie 1466 încep lucrările la zidirea mănăstirii Putna şi vor fi terminate în 1469. Lucrările de zidire a clădirilor din incintă şi a zidurilor de apărare se finalizează la data de 1 mai 1481.
Asta ştiam despre mănăstire, acum hai să aflăm lucruri noi …

 

Drumul spre intrarea în mănăstire este străjuit de stejari falnici ce te fac să te simţi important.
Înaintăm pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj. Turn ce poartă acum un portret al lui Ştefan cel Mare şi desigur stema Moldovei.
Deoarece Eminescu s-a implicat foarte mult în organizarea sărbătorii din august 1871 – celebrarea a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii şi pentru că împreună cu alţi scriitori de seamă au înnoptat în sala de la etaj, această construcţie se numeşte “Turnul Eminescu”.

 

Mănăstirea are o curte frumoasă, amenajată cu tufe de arbuşti, trandafiri, alei pietruite, totul te îmbie la visare.
Am realizat cu greu un ocol al bisericii deoarece erau “Sânzienele”, sărbătoarea Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi erau destui pelerini veniţi la slujbă.

 

Ca şi clădiri existente în curtea mănăstirii remarcăm pe latura din dreapta intrării Turnul Clopotniţei ridicat în 1882, Casa Domnească pe latura sudică ridicată pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi între anii 1982-1988, Turnul Tezaurului pe latura vestică, acesta fiind singura clădire rămasă de la Ştefan.
Turnul are două etaje şi o scară cu acoperiş, foarte frumos lucrată în lemn. La parterul lui se află un mic clopot pe care Matei s-a gândit să-l încerce, din nefericire un părinte ce a apărut de nicăieri l-a dojenit puţin.
Biserica este destul de mare şi prezintă câteva particularităţi arhitecturale. Pereţii exteriori nu mai au faţade netede ci două rânduri de arcade, turla are două etaje, pe abside sunt câte trei ferestre.

 

Emotionaţi, intrăm şi încercăm să ne furişăm printre numeroşii enoriaşi veniţi la slujbă, dar nu reuşim să ajungem la icoane pentru a ne închina.
Interiorul m-a lăsat practic fără grai, nu-mi puteam lua privirile de la cupola înaltă, picturile foarte frumoase şi viu colorate, altarul, chiar dacă l-am zărit de la distanţă, mi s-a părut măreţ, totul împodobit în foiţă de aur.

 

Vedem mormântul lui Ştefan cel Mare. Acesta se află în partea dreaptă, piatra funerară fiind realizată din marmură de Carrara, pe ea este o frunză de stejar dăltuită. Parcă este un mormânt prea mic pentru un om aşa de mare. Flori şi candele veghează permanent.
1 minut, atât am avut răgaz de la Filip, 1 minut în care am reuşit să mă gândesc la Ştefan cel Mare – omul cu frica lui Dumnezeu, la Ştefan cel Mare – domnul ce a băgat spaimă în turci. Puţini oameni din istoria noastra zbuciumată reuşesc să impună respect prin faptele lor. Ce mi-aş dori să avem acum un Ştefan cel Mare.
Ne închinăm în mijlocul bisericii şi al mulţimii de enoriaşi, cumpărăm lumânări şi ne retragem spre ieşire căutând locul unde să le aprindem.

 

În timp ce Matei îşi ia două lumânări ştiind sigur cui le va aprinde, eu am un dialog surprinzător cu Filip:
– Pot să-i aprind o lumânare Sfântului Duh?
– Da, îi răspund puţin încurcată.
– Se va bucura?
– Da. Sigur.

 

Rămân blocată, mă întreb de unde ştie dar imediat îmi vine răspunsul. La fiecare biserică vizitată ne-am închinat şi uite că a reţinut. Intrăm din nou în biserică, cumpărăm de astă dată o lumânare mai mare şi o lăsăm unui călugăr de acolo pentru a o aprinde mai târziu la altar.
Tare mult mi-a plăcut bucuria din ochii lui Filip şi m-a surprins răbdarea lui de a merge din nou în biserica plină de enoriaşi unde a aşteptat până ce am explicat eu călugărului ce dorim. A fost un moment … marca Filip.

 

După un asemenea gest sigur că emoţiile ne cuprind aşa că ne odihnim direct pe scările Casei Domneşti preţ de 10-15 minute.
Undeva în stânga, în curte, am văzut şi clopotele bătrâne de cinci sute de ani, care s-au dogit şi stau acum pe jos aşteptând să le vina rândul la reparat. Pe cel mare am aflat că îl cheamă Buga, are o tonă şi jumătate şi este clopotul dăruit de însuşi Ştefan cel Mare.
Enoriaşii au început să iasă, slujba s-a terminat, nu după mult timp se vede în capătul aleii un părinte cu un alai de oameni pe lângă el. Profit repejor de situaţie şi îi înfăţişez părintelui pe copii spre a fi binecuvântaţi.
Sărumâna părinte!

 

Surâzând toţi, hotărâm să plecăm, încărcaţi fiind de bucuria benefică a unei fapte frumoase abia împlinite, ne îndreptăm spre poartă. Facem o oprire la magazinul mănăstirii şi luăm iconiţe, sticluţe cu mir, încă două, pentru cei dragi.
Putna – istorie, linişte şi regăsire. Aici primeşti putere să speri şi să iubeşti tot ceea ce este mai frumos în viaţă.
Pe cea de-a cincea sticluţă va scrie simplu: Putna – Ştefan cel Mare.

 























 

Mergând spre parcare tati ne anunţă să căutăm indicatoare spre cea mai veche biserică de lemn din Europa.
Uau, mă gândesc, ce frumuseţe vom mai vedea. Găsim indicatorul repede şi apoi cimitirul în care este amplasată.
Cea mai veche biserică de lemn din Europa se vede încă de la stradă. Se află sus pe vârful unui deal mic, mică şi ea, stă ghemuită acolo de parcă ar aştepta ceva. Astă senzaţie am avut văzând-o de departe.
Ne apropiem cu îndrăzneală dar stingheriţi de solitudinea ce domină zona, doar ne aflăm în cimitir. Filip este cel care îşi manifestă bucuria şi nu se sfieşte de loc să o rupă la fugă pe aleea îngustă ce duce către biserică.

 

Ridicată la Volovăţ de către Dragoş-Vodă, apoi strămutată de Ştefan cel Mare, într-o singură noapte, bucată cu bucată, nu departe de Putna. Se spune pe de o parte că aşa a chibzuit Ştefan pentru a o feri de atacurile turcilor, pe de altă parte că a fost adusă aici spre a fi biserica călugărilor ce trăiau deja aici în timpul zidirii Putnei.
Cercetările ştiinţifice moderne făcute la Biserica Dragoş-Vodă sau Biserica de lemn de la Putna, cum i se mai spune, au arătat că vechimea bănuită este corectă. Şase veacuri. Mai mult, unele probe de lemn luate de aici au arătat că ar fi fost refolosite de la o clădire anterioară mai veche cu circa 50-60 ani.

 

Ne plimbăm în jurul ei privind bârnele de lemn, îmbinările remarcabile cu nituri de lemn, ferestrele.
Şi ne tot învârtim, ne tot învârtim, patrunşi fiind de parfumu-i străvechi, parcă am pune de un ritual. La un moment dat aproape mă izbesc de tati, care luase poziţia fotografului începător – încordat, stană de piatră, nu clipea, nu respira, nu vorbea … ţintea cu aparatul o şopârlă mică ce escalada bârnele noduroase ale bisericii. Desigur că l-a simţit şi ea pentru că a rămas pe loc împietrită. Reuşim prin gesturi ferme să-i oprim pe băieţi din alergat. Cu toţii fixăm acum biata şopârliţă care înaintează precum melcul sperând să nu i se facă vreun rău.
Da, bisericuţa noastră de lemn ce parcă frumos ar şade ea în alt loc şi care ar cam trebui restaurată, date fiind vechimea şi însemnătatea spirituală, istorică.

 

















 

Însetaţi mergem mai departe căutând schitul Putna. Ajungem la o biserică din lemn de brad care din păcate este închisă. Aşa că ne mulţumim cu un ocol şi cu umplerea sticluţelor cu apă de la izvorul de aici, izvor la care tot veneau oameni cu sticle şi bidoane. Am aflat ulterior că este o biserică ce aparţine schitului Putna situat ceva mai sus. Schit pe care noi l-am ratat cu brio. Nu-i nimic, data viitoare vom şti.

 










 

Pe drumul de întoarcere suntem din nou înnebuniţi dupa casele bucovinene cu modele/simboluri aşa că încerc să nu ratez şi dau clic după clic la fiecare casă ce ne iese în cale. Ar fi desigur interesant dacă cineva ar descifra aceste simboluri, oare ce surprize am avea? De remarcat că sunt proaspăt vopsite, văruite. Am înţeles că bucovinenii îşi văruiesc casa în fiecare primăvară. Foarte frumos. Dacă “haina nu face pe om” atunci sigur casa te face om.

 








 

Încet, din casă în casă, ajungem la Marginea. Veselie mare că aici ne vom juca cu lutul negru. Debarcăm şi ţintă la atelier. Surpriză, deoarece era sărbătoare – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, meşterii olari erau acasă, aveau liber. 🙁
-Aaaaaaaa, ce păcat … Hai, fruntea sus, venim mâine.
Şi aşa am şi făcut. Am admirat totuşi obiectele din lut negru, specific zonei, ajuns faimos în lume.

 












 

Apoi am poposit la o vorbă şi o ciorbă, care au fost de fapt două ciorbe, una rădăuţeană – care a devenit preferata lui tati şi una de văcuţă – bunuţă.

 









 

Cu sufletul încărcat şi burţile bine puse la cale ne întoarcem la pensiune.
Aici veselie mare, copiii şi-au regăsit tabletele şi cu elanul cel mai mare şi-au îndreptat atenţia numai spre ele. Noi am profitat şi am rămas în curte la un pahar de bere. Eram vizitaţi din când în când de Filip care tot insista să ne arate ce cadou a primit el de la Crossy Road. Şi tot dute-vino, dute-vino până când Roni, căţelul pensiunii s-a pus pe lătrat.
– Fii cuminte, Roni, e doar tableta mea, încerca Filip să-l domolească băgându-i în faţă … tableta.

 


 

Încă o zi frumoasă s-a încheiat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *